Pensiunea Mălinul

Tel: 0740881134 / 0762447553

E-mail: contact@pensiunea-malinul.ro

Obiective turistice

Localitatea Bârsana, o așezare străveche de pe malul râului Iza, este  situată în inima Țării Maramureșului, una dintre cele mai întinse depresiuni ale lanțului Carpatic, acoperind o suprafață de circa 10000 km² între munții Oaș, Gutâi, Țibleș, Rodnei și Maramureșului.

Relativa izolare a Maramureșului între acești munți a favorizat apărarea lui și conservarea formelor de organizare locale pentru sute de ani, dar și păstrarea modului tradițional de viață rustică până aproape de zilele noastre.

Pădurile Maramureșului au fost întodeauna bogate în animale sălbatice: căprioară, cerb, urs, lup, vulpe, mistreț, jder etc. și specii protejate sau aflate în pericol: râsul, capra neagră, marmota, cocoșul de munte (Tetrao urogallus), vulturul auriu (acvila de munte) și cocoșul de mesteacăn.

Zona Maramureșului Istoric vă oferă o bogată ofertă turistică, de la excursii pe munte și sporturi extreme la turism cultural si religios.

Atracţiile Maramureşului Istoric: 

Mănăstirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” din Bârsana, apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetu Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186.

Complexul cuprinde urmatoarele obiective: Biserica in stil maramuresean, Altarul de vara, Aghiasmatarul, Staretia, Casa Voievodala, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Praznicarul cu trapeza, Muzeul de icoane si carte veche Gavril de Barsana, Turnul – clopotnita, Poarta maramureseana, Monumentul funerar, drumul de acces, loc pentru aprinderea lumanarilor, troite, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare si altele.

 

Mocănița - Valea Vaserului - ultima cale forestiera cu abur, unica in intreaga lume.

Valea Vaserului, care măsoară 50 km din Vişeu de Sus până la staţia terminală Comanu, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. 

Ca şi zonă ce face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“, Valea Vaserului se află sub protecţie europeană, utilizarea ei forestieră este însă permisă; obligaţiile ecologice asigură faptul că pădurea va fi conservată la capacitatea ei actuală.

 

Cimitirul vesel din Săpânța se află în localitatea Săpânța si este faimos pentru că este unicul cimitir de acest gen din lume; oamenii din zonă luând în derâdere decesul, transformand momentele triste de trecere in nefiinta a oamenilor in clipe cat-de-cat vesele.

Crucile din acest cimitir sunt viu colorate dominand nuantele de albastru și sunt pictate cu scene din viață și ocupatia defunctilor. Pe unele dintre cruci fiind trecute in versuri chiar momentele sau cauza decesului, cu nuante usor umoristice. 

In stil vesel, cel ingropat pare ca le transmite rudelor si prietenilor cateva mesaje binevoitoare. 

 

Muzeul Satului - Sighetu Marmației - Prin structura sa, creeaza impresia unui sat tipic maramuresean. Ulite drepte  si intortocheate, poteci si „prilazuri" alcatuiesc structura intima a asezarii si converg ca in toate satele maramuresene, spre biserica. 

Pentru casele expuse in muzeu s-a folosit lemn cioplit de mesterii din zona, si ilustreaza locuinte tipice slave, evreiesti, maghiare, germane si romanesti din secolele 17 si 18. Acestea sunt pastrate in conditii foarte bune atat in interior cat si pe exterior, impreuna cu motivele originale de pe usi si inscriptiile in Chirilica.

 

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este format dintr-un muzeu situat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmației și un Centru internațional de studii asupra comunismului cu sediul în București. Memorialul are ca scop reconstituirea și păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conștiință o istorie falsă.

Închisoarea Sighet a fost construită în 1897, ca închisoare de drept comun, de către adminstrația austro-ungară. În august 1948 a devenit loc de detenție pentru un grup de studenți, elevi și țărani maramureșeni.

 

Alte obiective importante:

Muzeul Memorial ELIE WIESSEL - Sighetu Marmației

Festivalul Naţional al Datinilor si Obiceiurilor de iarnă - 27 decembrie - Sighetu Marmației

Muzeul Etnografic al Maramureşului - Sighetu Marmației

Mănăstirea Peri – Săpânța

Mănăstirea Dragomireşti 

IEUD – Biserica de lemn din secolul 13

SĂCEL – Atelier de ceramică 

VADU IZEI –  vâltoare

OCNA ŞUGATAG – băi sărate în bazine amenajate 

BUDEŞTI – Biserica din lemn 

CAVNIC – pârtii de ski amenajate

MOGOŞA – cu lacul si pârtie de ski

BORŞA – staţiunea Borşa, Cascada Cailor